În Europa, jumătate din societățile aflate în economie supraviețuiesc mai puțin de cinci ani. În România, în ultimii 2-3 ani, a scăzut numărul societăților mici care au intrat în insolvență, existând o creștere a numărului societăților mijlocii și mari care se confruntă cu dificultăți financiare.

În mai multe state membre ale UE, printre care și România există tendința ca întreprinderile viabile care se confruntă cu probleme financiare să fie dirijate mai degrabă spre lichidare decât spre restructurarea timpurie. Se estimează că în UE intră în faliment 200.000 de firme pe an, având ca rezultat 1,7 milioane de locuri de muncă pierdute în fiecare an.

Printr-un proiect de directivă europeană, Parlamentul European și Comisia au propus statelor membre să inițieze modificări în legislațiile naționale, astfel încât să sporescă măsurile de redresare și reorganizare judiciară pentru societățile care se confruntă cu dificultăți financiare.

România, deși are implementate aceste măsuri în legislație, prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nu stă prea bine în aplicarea efectivă a acestor măsuri de preinsolvență, care sunt mandatul și concordatul preventiv.

Deși această reglementarea datează din anul 2014, foarte puține societăți dețin informații despre ce înseamnă cele două proceduri. Unul dintre avantajele aplicării unei astfel de proceduri constă în redresarea activității debitorului viabil fără a se ajunge la insolvență, prin întocmirea unui plan de redresare ce cuprinde măsuri care profită debitorului, codebitorilor, fidejusorilor și terților garanți, și nu în ultimul rând creditorilor, care ar urma să își recupereze creanțele într-un termen mai scurt decât în insolvență.

Dacă procedurile de preinsolvență ar funcționa, s-ar asigura luarea de măsuri înainte ca societățile să nu mai fie capabile să-și achite datoriile. S-ar contribui astfel la reducerea riscului ca aceste datorii să se transforme în credite neperformante sau în obiectul unor executări silite, diminuându-se astfel impactul negativ asupra sectorului financiar

În plus, atât țara noastră, cât și o parte din restul statelor memebre ale UE se mai confruntă cu o problemă și anume aceea a refuzului de a se acorda o a doua șansă antreprenorilor după un faliment.

Pentru a încuraja activitatea de întreprinzător, administratorii și directorii de societăți nu ar trebui să fie stigmatizați dacă eșuează în eforturile lor de manageria afaceri oneste. Nu ar trebui ca cetățenii să fie descurajați să desfășoare activități de întreprinzător și nici ca acestora să li se refuze posibilitatea unei a doua șanse. Se estimează că, dacă întreprinzătorilor onești li se oferă o veritabilă a doua șansă de a redemara o activitate economică, s-ar crea în toată Europa 3 milioane de noi locuri de muncă.

În România, de eticheta de ”insolvent” nu poți scăpa atât de ușor. Partenerii contractuali își pierd încrederea, foarte puține societăți își doresc să continue relațiile de business cu un partener aflat în insolvență sau care a trecut printr-un faliment.

Așa cum precizam anterior, la nivel european există tendința de a se recurge la restructurare timpurie, atunci când societatea nu se află în stare de insolvență, însă se confruntă cu dificultăți financiare, sau de a se recurge la reorganizare judiciară, atunci când starea de insolvență este iminentă și asupra societății a fost deschisă procedura de insolvență. Breasla noastră, a practicienilor în insolvență, încearcă să includă această tendință și în mediul de afaceri român.

România însă, necesită o cultură a salvării mai solidă, prin care întreprinderile viabile să fie ajutate să se restructureze și să continue să funcționeze, iar întreprinderile fără șanse de supraviețuire să fie orientate spre o lichidare rapidă, și prin care întreprinzătorilor onești care se află într-o situație dificilă să li se ofere o a doua șansă.

În concluzie, în competiții există o regulă de bază și anume „pentru a câștiga o competiție, primul pas pe care trebuie să îl faci este acela să participi”, ori România a făcut primul pas în dezvoltarea culturii de salvare prin reglementarea măsurilor de restructurare timpurie, respectiv a procedurilor de preinsolvență. Rămâne acum ca mediul de business român să înțeleagă beneficiile acestor proceduri și să le pună în aplicare atunci când întâmpină dificultăți.

Andreea Rusănescu